poti imbunatati fotografiile cu functionalitatea Galaxy AI Live Effect

Daca ai un telefon sau o tableta Samsung, sigur ai mai auzit de One UI. Este “fata” tuturor device-urilor Samsung, sau, mai tehnic, interfata software creata de Samsung exclusiv pentru telefoanele si tabletele sale, care lucreaza impreuna cu sistemul de operare Android.

Ultima versiune este One UI 6.1.1, care extinde functionalitatile AI cu care s-au lansat Galaxy Z Fold6 si Galaxy Z Flip6 vara aceasta. Incepand cu 5 septembrie, update-ul a devenit disponibil si pentru modelele lansate in ultimii ani. Asadar, daca ai un telefon Samsung din seriile Galaxy S24, S23, S22, sau o tableta Samsung din seriile Tab S10, Tab S9 si Tab S8, probabil ca ai primit sau urmeaza sa primesti notificarea de update la One UI 6.1.1.

Faci update de frica sau de curiozitate?

Unul dintre motivele principale pentru care oamenii isi instaleaza pe device-uri ultima versiune de soft, imediat ce primesc notificarea de update, este frica. Frica unei brese de securitate. Mai simplu spus, de posibilitatea ca cineva neautorizat sa acceseze sau sa fure informatiile personale din telefonul sau tableta lor si sa le foloseasca in scopuri infractionale.

Al doilea motiv ar fi curiozitatea. Multi vor sa stie ce functii noi apar sau ce interfata noua va avea telefonul.

Ce e nou la One UI 6.1.1?

In afara de patch-ul de securitate, cu care vei fi in siguranta in urmatoarea perioada, versiunea 6.1.1 aduce mai multe noutati pe partea de Inteligenta Artificiala. In curand este posibil sa ne intrebam cum era viata inainte de AI si cum puteam trai fara.

Iata cele 5 functii noi aduse de ultimul update, unele dovedindu-se amuzante, altele chiar foarte utile:

1. Functia Sketch to Image

Daca simti ca ar trebui sa adaugi ceva la o fotografie care iti place, din telefonul Samsung, acum poti s-o faci foarte usor. Doar apesi pe “Galaxy AI” si selectezi butonul “Sketch to image”, din partea stanga – jos. Desenezi obiectul pe care ti-l doresti, iar Inteligenta Artificiala iti va transforma desenul si iti va genera o imagine destul de realistica incat sa zici ca ceea ce ai adaugat facea parte din imagine.

fotografie care va fi prelucrata cu functia sketch to image samsung galaxy ai

fotografie care a fost prelucrata cu functia sketch to image samsung galaxy ai

Functia “Sketch to image” merge perfect si in Samsung Notes. Mazgalesti orice iti trece prin cap, apesi butonul “Generare” si desenul tau se transforma intr-un act artistic.

functia sketch to image samsung galaxy ai

functia sketch to image samsung galaxy ai

2. Functia Portrait Studio

Poti crea portrete unice plecand de la fotografia unei persoane. Din fotografie apesi pe “Galaxy AI” si selectezi butonul “Portrait studio”. Inteligenta Artificiala identifica imediat fata umana, iar tie nu iti mai ramane decat sa alegi stilul preferat din 4 variante: Comic, 3D Cartoon, Watercolor sau Sketch. Telefonul Samsung iti va genera 4 variante de portrete. Daca esti multumit de rezultat, alegi una dintre ele, daca nu, ai optiunea de regenerare.

functia portrait studio samsung galaxy ai

functia portrait studio samsung galaxy ai

3. Functia “Interpreter” imbunatatita

Daca ai un telefon pliabil Samsung, Flip sau Fold, si esti in fata unei persoane care nu iti intelege limba, trebuie doar sa deschizi smartphone-ul si sa il tii la mijloc, intre tine si persoana respectiva. Vei vedea pe ecranul principal traducerea in limba ta, in timp ce interlocutorul va vedea in limba lui, pe ecranul secundar, ceea ce spui tu. Bineinteles ca vei face setarile de limba inaintea conversatiei propriu-zise.

Daca ai orice flagship Samsung, incepand cu seria Galaxy S22, ai parte de traducerea convorbirilor in timp real, in mai multe aplicatii precum Google Meet sau WhatsApp, dar nu numai. In timpul unui apel trebuie doar sa apesi pe butonul “Live translate”.

functia interpreter imbunatatita cu samsung galaxy ai one ui 6.1.1

4. Functia “Live Effects”

Aceasta functie aduce un plus cinematografic in fotografiile tale, transformandu-le in imagini 3D. Poti crea astfel amintiri preferate sau imagini de fundal impresionante.

functia live effects samsung galaxy ai one ui 6.1.1

5. Functia “Profile Card”

Cine mai are nevoie de cartile de vizita cartonate? De acum iti poti crea o carte de vizita virtuala, pe care o vei trimite prietenilor sau partenerilor de business, sub forma unui cod QR. Poti include, pe langa nume si numarul de telefon, o fotografie, mai multe adrese de email, un website care te reprezinta, functia de la serviciu sau anumite relatii importante pentru tine. De asemenea, este foarte util ca poti include informatii medicale vitale, precum grupa de sange, inaltimea, greutatea, alergiile pe care le ai, data nasterii si adresa de domiciliu, sau chiar daca esti de acord sa iti donezi organele in cazul unui accident. Evident, tu alegi ce informatii vrei sa fie incluse pe cardul tau de profil. Mai mult, cei care ti-au salvat cardul vor vedea aceste informatii atunci cand ii suni sau cand iti cauta numarul de telefon in agenda.

poti avea cartea ta de vizita virtuala cu samsung galaxy ai functia card profile

Poti beneficia de toate aceste functii imediat ce iti instalezi versiunea One UI 6.1.1. Ba chiar, in “Setari” vei avea o zona speciala Galaxy AI, unde vei gasi toate functionalitatile introduse de-a lungul timpului. Cu siguranta ele iti imbunatatesc viata. Te ajuta sa te exprimi mai usor si sa structurezi mai usor multitudinea de informatii care te inconjoara. Tu ce functionalitate AI folosesti cel mai des si care ti se pare cea mai importanta?