Revoluția tehnologică pe rewind - Episodul 2: Începe mobilizarea!

1989 a fost un an revoluționar pentru mai toate țările comuniste din Estul Europei; a fost anul protestelor din Piața Tienanmen, care au zguduit monoliticul regim din China. Revoluțiile și răsturnările politice au continuat și în anii '90, cu dezmembrarea Uniunii Sovietice și valul de insurgențe din Asia, Africa și America Latină.

În această rubrică, am constatat că revoluțiile politice din acei ani s-au desfășurat aproape în paralel cu marea revoluție tehnologică globală. Democratizarea societăților avea ca resort major nevoia oamenilor de deschidere, comunicare și liberă exprimare. Televiziunea, telefonia, transmiterea de date – au fost cele care au forțat cele dintâi frontierele fizice și simbolice ale epocii.

În episodul trecut, ne-am amintit de mania antenelor artizanale din anii '80 și de dorința românilor de a vedea la televizor sport, divertisment și filme, care a declanșat un adevărat val insurgent la nivel național. Receptarea posturilor tv din țările vecine, alături de ascultarea transmisiilor radio în limba română pe unde scurte, i-au ținut pe români la curent cu transformările din blocul comunist.

A urmat momentul revoluționar de la sfârșitul lui 1989, cu monopolizarea interesului de către TVR („Revoluția în direct”), prelungit în prima parte a lui 1990.

Anii '90 aduc multiple schimbări, printre care și ridicarea unei noi categorii socio-profesionale: aceea a întreprinzătorilor cu mici inițiative capitaliste, a „buticarilor” și importatorilor. Unii dintre ei au legături cu rețelele de comerț exterior deja stabilitele în vechiul regim; mulți însă vin din rândul micilor afaceriști denumiți de vechiul regim bișnițari, sunt traficanți mărunți sau simpli „descurcăreți”, deprinși să se acomodeze condițiilor celor mai potrivnice activității lor de negoț și intermediere.

Ei vor fi, cu predilecție, adepții noului stil de a comunica la distanță care le conferea mai multă libertate în mișcare, dar și mai multă distincție socială: telefonia mobilă.

Primul operator de telefonie mobilă din România, Telefonica România (o societate mixtă româno-spaniolă) avea să lanseze în primăvara lui 1993 serviciul Telemobil, în sistem NMT (bazat pe tehnologie analogică, 1G). Primele telefoane mobile comercializate în România, în principal produse de Nokia și Motorola, aveau să fie denumite popular „telemobile”, după numele de marcă al serviciului. (În acei ani, și televizoarelor color de diverse mărci li se spunea „telecolor”, după numele primului televizor color românesc, lansat în anii '80.)

„Telemobilele” aveau antenă lungă și erau încă voluminoase, comparativ cu telefoanele de azi. Totuși erau mai suple decât „cărămizile” cu care NMT-ul se lansase în SUA de mai bine de un deceniu. Deși acoperea 80% din teritoriul țării, operatorul Telemobil penetrează greu piața românească. Telefonul celular e încă privit ca un lux, ca un accesoriu de arborat ostentativ; nu ca o necesitate.

Șoferii, agenții de vânzări și membrii altor categorii profesionale care, mai mereu pe drum, au nevoie să fie reperabili, capătă un instrument mai simplu și mai puțin costisitor: pagerul. Acesta era un device de mărimea unui penar mai mic, având un ecran alfanumeric cu cristale lichide pe care posesorul primea mesaje scrise. Sosirea mesajului era anunțată printr-un semnal sonor (de obicei un beep, de unde denumirea de beeper în engleză).

Serviciul de paging al companiei de telecomunicații Radiotel se lansează în 1992 și prevede doar recepția mesajului (acesta era dictat de către emitent unei telefoniste, care îl transmitea mai departe sub formă de text până la destinatar și... beep!). Important la nivel de aparență socială era că, purtând un pager agățat la curea, dobândeai aerul unui de om de acțiune; deveneai – vorba aceea – un tip valabil. Neajunsul major al pagerelor? Aveau acoperire doar în București și împrejurimi.

Lansarea în 1997 a două servicii de telefonie prin satelit (GSM) care aveau să se concureze de-a lungul următorilor ani în cucerirea publicului românesc, avea să slăbească piața de „telemobile” NMT, dar și să pericliteze pagingul, prin intermediul serviciului de mesaje scrise (SMS), care avea să se amelioreze în timp și să ajungă la prețuri tot mai accesibile.

În vara lui 1998, o mare promoție Coca-Cola avea să dea cadou 100.000 de pagere Philips, fără tragere la sorți, celor care acumulează primii punctele necesare din colectarea probelor de achiziție. A fost momentul în care o mulțime de tineri și adolescenți (care nu își permiteau încă un celular, dar consumau îndeobște cola) au devenit posesori ai celebrelor pagere roșii.

E anul în care telefonia NMT avea să intre într-un proces de retehnologizare, în vederea unei viitoare preluări/fuziuni ca serviciu digital. Pagingul avea să reziste și în noul mileniu, prin diverși operatori mai mici; apoi la nivel de radioamatori, sub formă de transmisie integrală (two-way).