Un chestionar de dimineață și de noapte
Inspirational

Un chestionar de dimineață și de noapte

Invit cititorii să răspundă la cîteva întrebări. Nici o legătură cu întrebările din caiete de tip ”oracol”, Ce calități preferați la un bărbat? Dar la o femeie? și așa mai departe, la care a oferit Proust, în tinerețe, răspunsuri azi faimoase în cercurile literare (altminteri locuri destul de colțuroase). E vorba de mai puțin cunoscutele chestionare concepute de unul din marii scriitori de limbă germană, Max Frisch (foto 1 și 2). Multe apar în jurnalele lui din anii ’60 și ’70 și sînt pline de întrebări de o franchețe aproape îngrijorătoare pe teme esențiale, ca prietenia și dragostea. Dar chestionarul care mă interesează cuprinde 25 de întrebări despre rolul tehnologiei în viața noastră. Frisch le-a adresat studenților de la Technische Universität Berlin în iunie 1987, cînd i s-a decernat acolo un doctorat honoris causa. Nu e frumos: oamenii au fost drăguți cu el, și el le-a oferit un cadou menit să-i zdruncine.

Cîteva observații pe marginea acestor întrebări (traduse aici, cred, pentru prima oară). Pe de-o parte, ele ne fac să ne simțim bine, pentru că ni se cere părerea, ba chiar foarte bine, pentru că ni se cere să spunem ce simțim despre cutare sau cutare chestie. În acest domeniu avem competența supremă, pentru că, evident, nimeni nu știe mai bine decît noi înșine ce simțim, deci ne vom pronunța ca experți absoluți, iar asta e foarte confortabil. Pe de altă parte, întrebările, deși cu aparentă neutralitate socratică, expun în realitate ici-colo vinovăție, ignoranță și aderența noastră reflexă la stereotipuri. Frisch întreabă, de pildă 1. „Sînteți sigur că supraviețuirea speciei umane – chiar și cînd dvs și toți cunoscuții dvs nu veți mai fi – vă interesează cu adevărat?” 2. „Dacă da, de ce nu acționați altfel decît ați făcut-o pînă acum?” Foarte inconfortabil pentru intervievat. Dar probabil că sînt într-adevăr mai mari șansele să schimbăm ceva dacă, în loc să fim copleșiți de povețe și dojeni, sîntem provocați cu asemenea întrebări cinice.

max frisch - scriitor si arhitect german

Chestionarul își propune, mai întîi, ca studenții să conștientizeze rolul imens al tehnologiei în viața lor: 3. „Ce credeți că a schimbat mai mult societatea umană, evenimente ca Revoluția Franceză sau invențiile ce țin de electronică?”; 6. ”Vă mai puteți imagina o viață de om – în lumea civilizată– fără computer?” (sîntem în 1987!). Întrebările se colorează apoi sarcastic: 8. ”Ce dispozitive de care nu a fost niciodată nevoie de-a lungul istoriei umanității au apărut pe piață în scurta perioadă de cînd v-ați născut?”; ”9. Dinozaurii au supraviețuit 250 de milioane de ani. Cum vă imaginați o creștere economică de-a lungul a 250 de milioane de ani?”. Treptat apar și notele sumbre: 14. „Cînd a încetat tehnologia să ne facă existența mai ușoară – scopul inițial al uneltelor – și a început să exercite asupra noastră și asupra naturii o dominație supraumană […]” ?; 18. „Acum, cînd apocalipsa este posibilă tehnic, cum vedeți metafora biblică a mărului interzis din pomul cunoașterii […]?”; 15. „Presupunînd că o catastrofă s-ar putea evita, credeți că tehnomania este un proces ireversibil?“.

max frisch - scriitor si arhitect german

Conturul unei soluții ține, deducem, de responsabilitatea socială și academică. 4. ”Dacă vă gîndiți cît de mult datorăm cursei de dezvoltare tehnologică – fie și numai în domeniul, de ex., dispozitivelor folosite în bucătărie – credeți că trebuie să le fim recunoscători tehnicienilor, și miniștrilor apărării care le pun la dispoziție impozitele noastre?”; 10. „Ce credeți despre un tehnolog care se consideră apolitic, deoarece îl doare în cot ce potentat se folosește de invențiile lui?”; 16. „Vă puteți imagina o societate în care oamenii de știință sînt responsabili pentru crimele făcute posibile de invențiile lor?” 21. „Se întîmplă ca o invenție tehnologică, odată introdusă, să nu permită o utilizare contrară intenției cu care a conceput-o inventatorul?”. În 19, Frisch vrea chiar să afle cine credem că ar putea finanța o invenție care să facă imposibil să spui public minciuni. El nu afirmă că, dacă cineva e împușcat, inventatorul puștii trebuie executat. Nici că trebuie ca, atunci cînd vorbesc în public, politicienii sa fie testați cu detectorul de minciuni. Dar înțelegem unde bate. Întrebările lui ne provoacă pe noi să reflectăm la libertăți și la limite (unele le implică pe celelalte), de la laissez-faire în politica inovației tehnologice la, s-ar zice azi, surveillance capitalism.

max frisch - scriitor german

Cîteva întrebări renunță la arma visceralității, menită să scoată respondentul din pasivitate, căci această pasivitate e cea care înzecește pericolele tehnologiei. Unele din ele pariază pe dezbaterea culturală. De pildă, 13. „Credeți într-o republică a intelectualilor?” În lectură minimală, aș putea reformula întrebarea așa: credeți într-o știință care să nu fie atomizată în discipline diverse, ci să plece de la premisa cunoașterii globale?; în lectură maximală, ea ar suna așa: credeți că elitele ar putea guverna fără derapaje? Aluzia, aici, e parțial la Respublica litteraria, comunitatea științifică (nu și politică!) euro-americană a Epocii Luminilor. Sau: 25. „Ca om de știință, credeți într-o tehnologie responsabilă, adică într-o cercetare tehnologică în cadrul unei universitas humanitatis, cu alte cuvinte, credeți în Technische Universität Berlin?”. Cum spuneam, aici Max Frisch se adresează studenților, și nu știu ce ar răspunde studenții noștri azi dacă ar fi întrebați: credeți în Universitatea din București? Conceptul de universitas humanitatis folosit de celebrul scriitor se referă la o realitate concretă din spațiul german după 1945, cînd multe instituții de învățămînt superior tehnic (Technische Hochschulen) au fost temporar promovate la rangul de universități și au primit o injecție de programă umanistă (de pildă, filosofie). Era, evident, o reacție la rolul imens jucat de ingineri în mașina de război nazistă, iar scopul ei era să împiedice derapaje de idolatrie tehnică. Ingineria urma deci să meargă mînă în mînă cu umanioarele, ambițiile tehnice fiind astfel contextualizate (și deci îmblînzite) cultural. Frisch era el însuși arhitect (cu studii la o Technische Hochschule, ETH Zürich), iar literatura lui (Eu nu sînt Stiller, Homo Faber...) are adesea ca personaje centrale arhitecți, ingineri etc. În întrebările acestea din Fragebogen 1987 simțim conflictul din inima lui – altminteri tipic climatului intelectual al războiului rece – între aprehensiunea creată de potențialul funest al tehnologiei și speranța că ea poate fi domesticită cultural. Frisch refuză să-și curteze publicul. Nu propune întrebări care să vină ca zahărul pudră pe o prăjitură, ci ca o găleată de apă rece turnată dimineața devreme peste un hard drive. După 35 de ani, e nevoie de întrebări noi – ba chiar și de răspunsuri.

max frisch - scriitor german

Anterior Cum alegi un acumulator extern si ce beneficii iti va aduce Urmatorul Casti wireless sau casti cu fir – cum sa faci alegerea potrivita?
0 Comment(s)
To Top